Primul contact cu lumea condimentelor l-am avut în urmă cu multi ani, într-o călătorie în orientul mijlociu. Vizitarea unei piețe de condimente a rămas pentru mine cea mai memorabilă și mai plăcută experiență. Îmi amintesc ca deși ghidul încerca să ne explice ce erau toate acele condimente și denumirile lor, eram mult prea absorbit de culori și de arome ca să îl ascult. Aș fi vrut să cumpăr câteva, dar mă descuraja faptul ca nu știam cum se folosesc.
Odată cu trecerea anilor, am început să le descopăr, să citesc despre ele, să discut cu comercianții de condimente, să le folosesc în preparate și să mă bucur de fiecare nouă rețetă pe care o descopeream. Am învățat tehnici de gătit din cărți scrise de “chefi” renumiți, am experimentat, am făcut greșeli și am încercat din nou, până ce mi-a ieșit.
Voi continua această călătorie în lumea condimentelor și voi publica pe acest site informații utile obținute din documentările proprii sau din experiențe personale.
Un blog despre condimente
Habanero este un blog despre condimente, plante și ceaiuri și este abia la început de drum.
Încercăm să aducem informații utile despre cât mai multe dintre acestea și să “împrietenim” cât mai multi cititori cu aceasta lume plină de culoare, arome și savoare.
Vă încurajăm să explorați acest univers atunci când aveți ocazia, să mergeți în piețe de condimente sau în magazine de specialitate, să întrebați, să experimentați și să nu ezitați să le folosiți ori de câte ori aveți ocazia.
Vom face o scurtă trecere prin istoria fiecărui condiment, proprietăți, beneficii pentru sănătate, asocieri cu alte condimente pentru a obține mai mult gust și savoare, mod de păstrare și de utilizare. Vom adăuga câte o rețetă la finalul fiecărui articol pentru a vă încuraja să gătiți.
Condimentele au puterea de a transforma un preparat banal într-unul extraordinar.
Beneficiile condimentelor pe care le prezentăm în articole sunt puncte de vedere ale unor experți în domeniu, ce au la bază activități de cercetare sau studii de specialitate. Recomandăm cititorilor blogului să consulte medicul în cazul în care doresc să trateze diverse afecțiuni sau probleme de sănătate.
De unde ne documentăm?
Din experiențe proprii și din cărți de specialitate. Avem o bibliotecă variată, pe care continuăm să o extindem în fiecare lună sau cu noi titluri interesante.
Bibliografie: The Spice & Herb Bible – Ian Hemphill, The Science of Spices – Dr. Stuard Farrimond, Healing Spices – Bharat B. Aggarwal, Ph.D., The French Kitchen – Michel Roux Jr, The Sicily Cookbook – Cettina Vivenzino, Mezze – Ghillie Basan, Tapas & Spanish Dishes – Emma Lewis, The Indian Cookery Course – Monisha Bharadwaj, The definitive step-by-step guide to culinary excellence – Institut Paul Bocuse Gastronomique.
Surse Foto: Envato Elements și Istockphoto
Contact: madalin@habanero.ro