Ghimbirul

Ghimbirul creste în popularitate și este tot mai des folosit în bucătărie.

Încă din cele mai vechi timpuri a fost folosit atât pentru gust cât și pentru beneficiile pe care le oferă pentru sănătate.
Ghimbirul poate fi folosit proaspăt sau uscat și măcinat sub formă de pulbere. Conţine o cantitate mare de antioxidanți, este antiinflamator, ameliorează greața, poate reduce durerea musculară, gazele stomacale și îmbunătățește digestia.

Pudra de ghimbir poate fi asociată cu preparate din pui, cartof dulce, mere, fructul pasiunii, pere, ananas, dovleac, dovleac și mango.

De unde provine ghimbirul?

Originile ghimbirului sunt neclare. Deși este cultivat în multe regiuni cu climat tropical, nu există date care să-i confirme originea nicăieri în lume.
Cu toate acestea, referirile la cultivarea sa în ​​China și în India datează încă din antichitate, sugerând că ar putea proveni de undeva între nordul Indiei și Asia de Est.
Deoarece ghimbirul putea fi transportat cu ușurință, în ghivece, la bordul corăbiilor, rizomii ghimbirului se comercializau înca din Evului Mediu și apoi era replantat în zone cu sol și climă prielnică.

Ghimbirul este unul dintre cele mai vechi condimente asiatice care au ajuns în sud-estul Europei. Se povestește că în jurul anului 2400 î.Hr., un brutar din insula Rodos ar fi făcut prima turtă dulce.

Proprietățile benefice ale ghimbirului au fost menționate de Confucius (551 – 479 î.Hr.), iar în secolul I (d.Hr.), medicul grec Dioscorides i-a lăudat în mod similar virtuțile în lucrarea sa Materia Medica.

Comercianții arabi transportau ghimbir către Grecia și Roma, păstrându-și secrete sursele de aprovizionare.

În secolul al II-lea d.Hr., ghimbirul a fost inclus în lista importurilor către Alexandria, fiind supus taxarii vamale de către Imperiul Roman.

Ghimbirul devine cunoscut în Germania şi Franţa în secolul al IX-lea iar în Anglia devine cunoscut în secolul al XI-lea.
Până în secolul al XIV-lea, ghimbirul s-a remarcat ca fiind cel mai conoscut condiment în Marea Britanie după piper, fiind recomandat chiar de catre Henric al VIII-lea.
Mai târziu, turta dulce a devenit un preparat preferat al Reginei Elisabeta I.

Spania și-a creat propriile plantații de ghimbir în Jamaica, în secolul al XVI-lea. Până în 1547 peste 1.000 de tone de ghimbir au fost exportate din Jamaica către Spania.

Cam în aceeași perioadă, portughezii și-au creat și ei propriile plantații de ghimbir în Africa de Vest.
În orașul elvețian Basel, strada în care comercianții de mirodenii își desfășurau afacerile se numea Imbergasse, care înseamnă „aleea ghimbirului”.

Ghimbirul. Planta.

Ghimbirul este o plantă perenă tropicală cu aspect luxuriant, cu frunze de aproximativ 5 mm diametru, care ajunge la aproximativ 1,2m înălțime.
Lăstarii au frunze în formă de lance și răsar lateral din tulpina plantei, asemănătoare stufului.

Rădăcină de ghimbir, așa cum este denumită în mod obișnuit (termenul corect este
rizom), este secțiunea noduroasă a sistemului radicular care crește și se răspândește sub pământ sub formă de tuberculi.

Aceștia mai sunt denumiți și palme iar ramurile mai mici ale rizomului sunt denumite degete.

Aroma ghimbirului poate varia în funcție de soiul din care provine, de stadiul în care este recoltat și de regiunea în care a fost cultivat.

Gustul ghimbirului este acidulat, dulce, picant și cald până la fierbinte, însă este influențat într-o mare măsură de momentul recoltării. Rizomii de ghimbir recoltați timpuriu sunt dulci și fragezi, în timp ce rizomii recoltați mai târziu sunt mai fibroși și mai înțepatori la gust.

Ghimbirul. Beneficii pentru sănătate.

De mii de ani în China, India, Orientul Mijlociu și Imperiul Român, vindecatorii tradiționali au apelat la ghimbir, pentru a ajuta la liniștirea senzației de greață. În ultimele câteva decenii, oamenii de știință din întreaga lume au demonstrat că ghimbirul funcționează în răul de mișcare (greață) și vărsături post-operatorii, greață indusă de chimioterapie și greață produsă de tulburări digestive.

Ghimbirul este bogat în fitonutrienti numiți “gingeroli”, care sunt antioxidanți, antiinflamatorii, antibacterieni, antivirali și din acest motiv el a fost testat de o serie de institute medicale de cercetare pentru a i se putea stabili efectul curativ asupra anumitor boli.

Artrita. Cercetătorii de la Universitatea din Miami au studiat 247 de persoane cu osteoartrită a genunchiului, împărțindu-i în două grupuri. Primul grup a luat un extract de ghimbir, în timp ce al doilea a luat un placebo.

După șase săptămâni, cei care au luat ghimbir au avut cu 31% mai puține dureri de genunchi la statul în picioare și mai puțin cu 42% dureri de genunchi la cei care au făcut plimbări și au luat mai puține medicamente pentru durere.

Concluzia cercetărilor din artrită și reumatism a fost că: “Extractul de ghimbir a avut un efect semnificativ statistic asupra reducerii simptomelor osteoartritei genunchiului.”

Cancerul. Departamentul de terapeutică experimentală al centrului de cancer M.D. Aderson au Universității din Texas a descoperit că extractul de ghimbir denumit și “zerum bone” a activat gene care duc la moartea celulelor canceroase de colon și ar putea activă de asemenea pentru aceleași gene care distrug celulele canceroase de rinichi, pancreas și pot ajută la prevenirea pierderii osoase în cancerul de sâni.

Astmul. Cercetătorii din Marea Britanie au remarcat că medicamentele folosite pentru tratarea astmului produc adesea rezultate “suboptime” și că “mulți pacienți se plâng de efectele secundare pe termen lung sau scurt date de medicamentele convenționale.”

Pentru a afla dacă o abordare fără medicamente ar putea ajută la controlul astmului, ei au testat 30 de adulți cu astm bronșic ușor, până la moderat, fie cu placebo, fie cu o formulă naturală care include 130g de extract de ghimbir standardizat pentru a conține gineoli. După trei luni, cei care au luat formula au avut “îmbunătățiri clinice ale simptomelor de astm bronșic, sănătatea lor generală a fost mai bună și tusea s-a diminuat.”

Arsurile și durerile de stomac. Cercetătorii din Taiwan au introdus 1200mg de ghimbir în dieta a 24 de oameni sănătoși și au măsurat golirea gastrică – viteza cu care stomacul digera alimentele s-a îmbunătățit cu 50%. Golirea prea lentă a stomacului poate produce arsuri la stomac, balonare, eructații și flatulență, imediat după masă.

Ghimbirul reduce timpul de golire gastrică la jumătate comparativ cu placebo. Acest efect ar putea fi benefic la persoanele cu arsuri stomacale și la alte tipuri de tulburări digestive, au concluziunat cercetătorii din Jurnalul European de Hepatologie și Gastroenteorologie.

Sursa: Healing Spices

Mod de păstrare

Ghimbirul poate fi pastrat în două moduri:

• Prin conservare – în saramură, în sirop sau confiat.
• Prin uscare – ghimbir feliat si uscat sau pudră de ghimbir.

Ghimbirul conservat

Pentru a conserva ghimbirul se folosesc rizomi tineri, pentru că sunt mai dulci și mai puțin fibroși decât cei maturi.
Ghimbirul se curăță de coajă, se taie în felii subțiri sau cu o grosime de până la 1 cm. Se lasă în apă cu saramură pentru 24 de ore, apoi se scurge și se adaugă o saramură nouă, de dată aceasta cu puțin oțet. Se păstrează în saramură până la 7 zile pentru a obține ghimbir murat.

Pentru a obține ghimbir în sirop, se scoate din saramură, se spală și se lasă la înmuiat în apă rece (care se schimbă de câteva ori pe parcursul a două zile). Se fierbe timp de 10 minute apoi se adaugă în apă cu zahăr.

Ghimbirul uscat

Pudrei de ghimbir îi lipsește aroma proaspătă, volatilă a ghimbirului proaspăt, dar păstrează caracteristica picantă și parfumată a ghimbirului.
În comerțul cu condimente, ghimbirul uscat este vândut în șase grade care indică modul de preparare:

1) Decojit sau răzuit. Practic doar coaja este îndepărtată, fără a-i fi deteriorat rizomul.
2) Răzuit dur – doar pe părțile plate
3) Uscat în coajă – este uscat exact în formă în care a fost recoltat
4) Ghimbirul negru – este lăsat timp de 10-15 minute în apă opărită. Acest proces previne încolțirea, face razuirea mai ușoară, dar nuanța lui devine închisă. De aici și numele.
5) Ghimbirul albit – este decojit și apoi tratat cu o soluție de sulf sau oxid de calciu, pentru a obține culoarea albă
6) Feliați – tăiați în felii cu tot cu coajă și lăsăți să se usuce

Ghimbirul uscat, feliat și măcinat poate fi păstrat într-un recipient ermetic ferit de căldură, lumină și umiditate. Depozitat astfel, va dura până la 1 an.

Utilizare

Ghimbirul poate fi clasificat drept unul dintre cele mai versatile condimente.

Gustul ușor tonic, picant, căldura și dulceața sa completează o gamă largă de feluri de mâncare, atât dulci cât și sărate.

Ghimbirul proaspăt, conservat, sau pudră, este adesea folosit la prăjituri sau produse de patiserie.

Fac o scurtă paranteză, am o rețeta preferată de biscuiți cu ghimbir, însă nu reușesc să mă bucur niciodată de rezultat pentru că dispar repede, chiar de pe tavă de copt.

În bucătăria asiatică, ghimbirul proaspăt formează un mariaj perfect cu usturoiul și ardeiul iute în mâncarea gătită.

Ghimbirul se poate combina cu:

• Ienibahar
• Cardamon
• Ardei iute
• Cuișoare
• Coriandru
• Chimion
• Frunze de curry
• Semințe de fenicul
• Lemongrass
• Curcuma
• Anason stelat

Ghimbirul se foloseste în amestecuri de condimente ca:

• Condimente pentru grătar
• Pudra de curry
• Amestec pentru plăcinte (dovleac, mere)
• Ras el hanout
• Tandoori

Rețetă de ceai de ghimbir

Ingrediente pentru o porție:

1. Trei felii de ghimbir de cca 1 cm
2. O lingură de miere (de orice tip)
3. Sucul de la o lămâie galbenă de marime potrivită
4. Doua felii subțiri de lămâie verde
5. 250ml de apă

Încălziți 250ml de apă până la temperatura de aproximativ 70^O (când apa începe să facă bule mici de aer). Pregătiți ingredientele și adăugați-le într-un blender: ghimbirul tăiat mărunt, feliile de lămâie verde tăiate în patru, sucul de la o lămâie galbenă, lingura de miere și un sfert din cantitatea de apă călduță.

Blendați timp de două, trei, minute apoi adăugați restul apei calde. Apa nu trebuie să fie clocotită pentru a nu distruge efectul benefic al mierii și lămâii.
Turnați conținutul într-o cană.

Acest preparat este de asemena un bun remediu potrivit perioadei reci pentru tratarea răcelilor și pentru creșterea imunității.